Cele mai bune investitii care cresc valoarea unui hotel
|Atunci când dorim să avem un hotel performant care să aducă venituri mari, trebuie să ne gândim foarte bine care sunt ariile în care merită să investim. Așadar, să vedem care sunt cele mai bune investiții care cresc valoarea hotelului nostru și în consecință profitabilitatea lui. Bineînțeles că putem investi în mai multe direcții, însă nu toate sunt la fel de profitabile sau avantajoase. Pornind de la ce face un hotel competitiv pe piață, am ajuns la concluzia că acestea sunt cele mai bune investiții de care hotelul dumneavoastră se poate bucura:
#1: Design
Tuturor ne place atunci când ne cazăm la un hotel frumos, cu un design modern, curat și primitor. Iar acest lucru este primul pe care îl vedem atunci când vrem să rezervăm un hotel online. Așadar, îmbunătățirile de aspect vor avea întotdeauna un impact pozitiv asupra hotelului, însă acestea trebuie să fie susținute și de alte upgrade-uri la fel de necesare. Așadar ajungem la punctul 2 .
#2: Confort
Dincolo de ce se vede, este ceea ce se simte. Un pat confortabil pentru un somn relaxant, un personal amabil care te face să te simți bine primit și chiar și confortul de a avea totul la îndemână oricând ai nevoie. Oaspetele din zilele noastre caută confortul la un hotel, care înseamnă atât o cameră primitoare, cât și tehnologia modernă care îi face șederea mai ușoară și mai plăcută. Ceea ce ne duce la punctul următor.
#3: Tehnologie
După cum bine ați intuit, este vorba despre investițiile tehnologice. Tehnologia digitală sau iOT este la mare căutare în zilele noastre. Ea face diferența între un hotel drăguț și „hotelul”. În ziua de azi oamenii folosesc telefonul mobil la toate. Așadar, le-ar face mare plăcere să-l foloseasă pentru a deschide ușa camerei, pentru a face check-in și check-out online dar și pentru a comanda în cameră. Și câte și mai câte. Nevoia de tehnologii hoteliere inovatoare este din ce în ce mai importantă pentru oaspete, care preferă confortul oferit de aceasta în schimbul unei stele în plus, dar lipsei acestei faciliăți.
#4: Ecologie
Nu în ultimul rând, un aspect care crește rentabilitatea unui hotel este consumul redus cu energia. Știm bine că unul dintre cele mai mari costuri ale unui hotel este cel cu energia electrică și termică. Așadar, o investiție înțeleaptă pentru orice hotelier ar fi în direcția creării unui hotel ecologic, sau cu un consum redus de energie. Pe lângă economia pe care o veți face, un hotel ecologic sau prietenos cu mediul este mult mai atractiv pentru oaspeți decât unul care nu se îngrijește de aceste aspecte.
Ce-ar fi dacă v-am spune că există o soluție care le înglobează pe toate cele de mai sus menționate?
Ei bine, ea există și se numește Senso by Calirom. Sistemul Senso dezvoltat de compania clujeană Calirom este un complex de soluții care includ room access, control lumini, control temperatură dar și alte sisteme care îi oferă atât clientului cât și hotelierului un plus de control și control.
Echipamentele Senso au un design care se pliază pe identitatea hotelului iar finisajele sunt de cea mai bună calitate. Cu ajutorul Senso by Calirom oaspetele poate folosi telefonul mobil pentru a-și face șederea mai plăcută și pe gustul său. Mai multe detalii despre soluția Senso by Calirom puteți afla accesând pagina oficială CALIROM.