Casele vechi de sute de ani din Transilvania, transformate în unități de cazare

Fundația Mihai Eminescu Trust (MET) este unul dintre cele mai cunoscute proiecte de revitalizare a spațiului rural din România, aceasta concentrându-și energia cu precădere în zona Transilvaniei. MET a recondiționat deja peste 20 de case tradiționale, transformându-le în unități de cazare, având în spate pasiunea Alteței Sale Regale Prințul de Wales pentru această zonă de patrimoniu a României.

bizbrasov.ro

Potrivit bizbrasov.ro, istoria fundaţiei începe cu o primă intervenţie ce a fost determinată de planul de sistematizare al lui Ceauşescu, la acel moment multe sate cu valoare istorică fiind ameninţate cu dispariţia. Astfel, fundaţia a fost sprijinită de prinţul Charles, care în 1989 a ţinut un discurs despre situaţia satelor româneşti cu ocazia expoziţiei Build a Better Britain.

„Noi suntem o fundaţie din Sighişoara, activă în domeniul restaurării de patrimoniu şi revigorării satelor tradiţionale din sud-estul Transilvaniei. Zi de zi, exact cu asta ne ocupăm: căutăm finanţări prin care încercăm să restaurăm, să păstrăm în stare bună şi să ţinem deschise, pentru publicul amator de turism cultural şi responsabil, cât mai multe clădiri valoroase din zonă, care astfel să poată fi văzute, apreciate şi, mai ales, folosite.  Pentru noi, patrimoniul nu reprezintă doar nişte clădiri frumoase, ci este viu şi presupune o interacţiune cu mediul şi cu oamenii care locuiesc în apropiere sau cu cei care vin să-l viziteze. Pentru asta există Experience Transylvania, care este o parte din fundaţia MET şi este, de fapt, o reţea de case de patrimoniu din zonă, în care se poate sta”, spune Sana Nicolau, communication manager al MET, potrivit businessmagazin.ro.

Fundaţia controlează compania Experience Transylvania Guesthouses. Aceasta administrează 20 de case transilvănene sau maramureşene vechi restaurate şi transformate în unităţi de cazare pentru turişti.

MET a reînviat o clădire veche de 100 de ani din satul Mălâncrav, judeţul Sibiu, pe care a transformat-o într-o unitate de cazare după o investiţie de 900.000 de euro. Conacul Apafi a fost deschis în 2007 şi are o capacitate de cinci camere cu un total de nouă locuri, însă suprafaţa totală a casei este de 500 mp, unde există şi o bibliotecă.

„Sistemul creat de noi pune patrimoniul în centru, căci noi lucrăm cu oameni din aceste sate care îngrijesc aceste case şi primesc oaspeţii. Astfel, ei încep să vadă că patrimoniul din satul lor atrage multă atenţie, că vin să îl vadă oameni din toate colţurile lumii. Atunci înţeleg că merită atenţia şi grija lor. Ei, la rândul lor, propagă ideea asta în familiile lor şi, astfel, patrimoniul are mai multe şanse să existe în continuare. Dacă prin munca noastră îi convingem să nu-şi schimbe geamurile tradiţionale cu termopane de plastic alb sau să îşi lase panta acoperişului de la casa lor aşa cum era acum 200 de ani, nouă ni se pare un mare câştig. De asemenea, în felul acesta conştientizează că modul în care locuiesc, lucrează şi trăiesc ei, este unul foarte interesant, astfel încât turişti din toată ţara şi din străinătate vin să vadă şi să discute cu ei despre acest lucru. Capătă un sentiment de mândrie pentru ceea ce au şi ceea ce sunt”, spune Sana Nicolau.