Ultimele trenduri în materie de tehnologie hotelieră în 2021
|Ultimele trenduri în materie de tehnologie hotelieră în 2021
Atunci când vine vorba de atragerea clienților, industria hotelieră se bazează pe o serie de carateristici, precum calitatea serviciilor, facilitățile oferite, designul interior/exterior și tehnologia utilizată. Această tehnologie este adesea folosită pentru a oferi o experiență superioară clienților și este deosebit de importantă într-un context pandemic.
De ce devine tehnologia hotelieră tot mai importantă?
Situația pandemică are un impact foarte mare asupra industriei hoteliere. Dacă în trecut serviciille generice erau suficiente, în prezent hotelurile trebuie să valorifice resursele și sistemele de care dispun pentru a-și putea menține clienții. Tehnologia hotelieră joacă un rol extrem de important atât pentru confortul persoanelor cazate, cât și pentru siguranța acestora în context pandemic.
Iată 11 trenduri în materie de tehnologie hotelieră pentru 2021:
- Plățile contactless
Dacă în trecut plățile contactless erau văzute ca fiind o comoditate, în prezent acestea au devenit necesare. Mulți clienți sunt reticenți în ceea ce privește gestionarea numerarului sau folosirea tastaturilor pentru a introduce codul PIN, iar tranzacțiile contactless elimină complet aceste probleme.
Așadar, pentru a crea medii cât mai sigure pentru clienți și angajați, utilizarea tehnologiilor contactless pentru plăți devine vitală și se numără printre cele mai importante tendințe în materie de tehnologie hotelieră.
- Utilizarea roboților
Utilizarea roboților este una dintre tendințele fascinante ale tehnologiei hoteliere, astfel încât domeniul este în continuă dezvoltare și se îmbunătățește rapid. Există exemple de hoteluri care folosesc roboți pentru întâmpinarea oaspeților, furnizarea de informații turistice, trasportul bagajelor, room service sau securitate.
Totuși, specialiștii estimează că aria de utilizare a acestora se va extinde în următoarea perioadă. Roboții vor putea fi folosiți în activități de menaj, precum curățarea pardoselilor și dezinfectarea suprafețelor, activități cu o importanță mare în context pandemic.
- Chatbots
Roboții de tip chatbot sunt standard pe multe site-uri web și pot forma o parte vitală a unei strategii moderne de marketing hotelier. Principalul avantaj al acestora este capacitatea de a oferi clienților răspunsuri rapide la întrebări în orice moment al zilei.
Importanța acestor roboți a crescut în pandemie deoarece clienții au adesea întrebări cu privire la politici și proceduri.
- Realitatea virtuală pentru prezentarea hotelului
Realitatea virtuală, sau VR pe scurt, este o tehnologie care implică crearea unui mediu digital care simulează realitatea. Este deosebit de eficientă pentru domeniul hotelier deoarece permite crearea unei reprezentări digitale a hotelului, pe care utilizatorii o pot vizita din confortul casei.
În multe privințe, tehnologia VR este cea mai eficientă modalitate prin care clienții pot analiza un hotel înainte de a face rezervare, dovedindu-se extrem de utilă în context pandemic.
Majoritatea tururilor VR pot fi vizualizate într-un browser web standard pe computer, mobil sau tabletă, fiind astfel o tehnologie hotelieră accesibilă pe scară largă.
- Check-in digital
Check-in-ul digital este benefic deoarece limitează atât interacțiunea dintre oameni, cât și timpul de așteptare al clienților. Așadar, aceste tehnologii se dovedesc a fi ideale pentru siguranța personalului și a vizitatorilor.
- Securitatea cibernetică
Hotelurile prezintă un risc din ce în ce mai mare de a întâmpina probleme de securitate cibernetică, de la pierderea datelor clienților, la amenințări rău intenționate. Industria ospitalității este o țintă specială pentru aceste amenințări deoarece hotelurile gestionează o cantitate mare de date despre clienți și, de asemenea, tind să aibă un număr mare de angajați, fiecare cu diferite conturi care ar putea fi compromise.
Mai mult, importanța protocoalelor corecte de securitate cibernetică este sporită dacă există angajați care lucrează de acasă. Munca remote poate implica riscuri suplimentare de securitate care trebuie luate în considerare.
- Hotelurile inteligente
Se pare că tehnologia „inteligentă” a devenit o componentă a vieții de zi cu zi, iar importanța sa este observată și în sectorul ospitalității. Serviciile de checkout automatizate, setările de mediu personalizate în fiecare cameră, utilizarea Internetului obiectelor (IoT) și conectarea wireless a datelor devin acum obișnuite. Scopul final al acestor tehnologii este de a oferi oaspeților o experiență complet personalizată, în timp ce contribuie la crearea identității brandurilor hoteliere.
- Tehnologia de recunoaștere facială
Mulți consumatori încep să se obișnuiască cu tehnologia de recunoaștere facială, în special în ceea ce privește securitatea smartphone-urilor. Totuși, este important de menționat faptul că aceste metode reprezintă o altă fațetă importantă a tehnologiei hoteliere moderne. Există multe beneficii pe care aplicațiile de recunoaștere facială le pot oferi în cadrul unui hotel, precum:
- Nivele sporite de securitate și confidențialitate;
- Acces permis în anumite zone doar pentru personalul autorizat;
- Utilizarea sa împreună cu plățile electronice ca o altă formă de verificare.
- Inteligența artificială (AI)
Se poate susține că AI reprezintă cel mai concret exemplu al modului în care tehnologia hotelieră avansează. Inteligența artificială este prezentă în majoritatea sistemelor enumerate mai sus, iar scopul acesteia este de a oferi clienților o experiență plăcută și simplificată. AI poate fi folosită în mai multe moduri, precum:
- Colectarea și interpretarea datelor;
- Identificarea preferințelor utilizatorilor pentru a crea un pachet de cazare personalizat;
- Tehnici de marketing mai vizate și mai eficiente;
- Capacitatea de a determina proactiv eficacitatea unei campanii publicitare;
- Personalizarea întregii experiențe a clienților.
- Aplicații pentru clienți
Smartphone-urile ocupă un loc important în ceea ce privește comunicarea dintre indivizi. De la conversații cu prietenii, la e-mailuri și cumpărarea de produse online, realitatea este că oamenii folosesc din ce în ce mai des astfel de aplicații inovatoare.
Hotelurile au început să dezvolte propriile aplicații, astfel încât oaspeții să se poată bucura de un nivel și mai mare de conectivitate și corespondență. Acestea oferă funcții de plată digitală, tururi virtuale și contact rapid cu personalul hotelier.
- Realitatea Augumentată (AR)
Realitatea augmentată este menită să îmbunătățească mediul fizic al utilizatorului prin dispozitive precum smartphone-uri și tablete. Astfel de aplicații din sectorul hotelier includ oferirea de elemente interactive interne (cum ar fi hărți și puncte de interes) și furnizarea de informații relevante atunci când sunt situate în anumite zone ale hotelului (de exemplu un meniu într-un restaurant).
Nu există nicio îndoială că tehnologia hotelieră va fi parte integrată a ospitalității în viitor. Oferind niveluri de confort și flexibilitate fără egal, hotelurile trebuie să poată îmbrățișa aceste metode inovatoare dacă speră să mențină un avantaj competitiv pe o piață din ce în ce mai digitală.