Restaurarea Cazinoului din Constanța, cu 15 milioane de lei mai scumpă. Investiția se ridică la 60 milioane lei

Compania Națională de Investiții a suplimentat contractul de restaurare a Cazinoului din Constanța cu 15 milioane de lei din cauza necesității unor lucrări care nu au putut fi prevăzute. Proiectanții nu au putut anticipa gradul de degradare a structurii pentru că asta ar fi presupus decopertarea unor bucăți mari din monument înainte de începerea propriu-zisă a lucrărilor.

g4media.ro

Inginerul Petre Badea, directorul Aedificia Carpați, firma care reabilitează și consolidează Cazinoul din Constanța, a precizat în luna mai, în cadrul unui interviu exclusiv acordat publicației locale ZIUA de Constanța, că monumentul istoric are probleme foarte mari legate de structura de rezistență.

„Stratul de calcar al insulei pe care este construită clădirea este fisurat și a necesitat consolidări prin realizare de piloți forați“, a precizat inginerul Petre Badea.

Mai mult, „extinderea clădirii spre mare s-a fisurat foarte tare, necesitând spargerea totală și refacerea prin ancorarea zidului de sprijin dinspre mare de clădire“.

„Cazinoul era o ruină. Sunt zone unde ne este teamă să lucrăm. Acum, de exemplu, planșeul peste sala de bal nu se poate susține nici pe el și va trebui demolat. Lucrări delicate, dificile, costisitoare“, a explicat inginerul.

„Fără a se contracta de urgență aceste lucrări suplimentare, care trebuie realizate imediat (lucrări refacere structura de rezistență clădire), practic lucrările stagnează!“, a mai precizat acesta.

Așadar, CNI a suplimentat cu 15 milioane de lei contractul care a ajuns la o valoare totală de 60 de milioane de lei.