Perspective optimiste pentru firmele specializate în renovarea clădirilor istorice
|Nevoia de restaurări a clădirilor istorice se află în atenția programelor care doresc tot mai mult să păstreze intact contactul cu istoria, cu o cultură vastă.
Renovarea clădirilor istorice este susținută de programe precum RO-CULTURA care doresc, așa cum susțin, consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Acesta este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Programul european INNOCASTLE este și el un salvator pentru castelele de pe Valea Mureșului.
România are un număr impresionant de clădiri istorice, printre care se numără aproape 600 de castele și conace incluse în patrimoniul național. Ca astfel de proiecte să se desfășoare și să aibă succes, este nevoie de atingerea unor scopuri precum: creșterea numărului anual de vizitatori și crearea unor noi locuri de muncă. Pentru proiectul pe care doresc să-l dezvolte cei de la RO-CULTURA există anumite valori țintă formulate astfel:
- 25% creștere a numărului anual de vizitatori la obiectivele de patrimoniu și/sau a numărului de participanți la activitățile culturale;
- 6 locuri de muncă create;
- 1 clădire monument istoric restaurată și valorificată cultural și economic;
- 1 plan de valorificare a patrimoniului cultural construit implementat;
- 5 profesioniști cu competențe/ expertiză dezvoltate la locul de muncă.
Proiectele propuse se pot realiza în colaborare cu urmatoarele tipuri de parteneri:
– Parteneri din România: orice entitate publică sau privată, comercială sau necomercială, inclusiv organizații neguvernamentale, cu personalitate juridică, înființată în România.
– Parteneri din Statele Donatoare: orice entitate publică sau privată, comercială sau necomercială, inclusiv organizații neguvernamentale, cu personalitate juridica, înființată în unul dintre statele donatoare (Islanda, Liechtenstein si Norvegia).
Proiectele s-au putut depune până la data de 7 octombrie 2019 și vor avea o durată de implementare cuprinsă între 12 și 48 de luni. Bugetul pentru cele două programe este unul diferit, astfel că RO-CULTURA dispune de un buget de 16.000.000 de euro, iar proiectul coordonat de Institutul Național al Patrimoniului are un buget de 1.120.335 de euro și este ființat de Interreg Europe prin fonduri FEDR.
Cercetări importante în cadrul unui eveniment la fel de important
De partea cealaltă, Institutul Național al Patrimoniului și Consiliul Județean Mureș au orgaizat în perioada 22-23 octombrie un eveniment dedicat castelelor si conacelor din județul Mureș, cu scopul unor dezbateri a politicilor publice ce vizează reședințele elitelor istorice, dar și administrarea, protejarea și promovarea lor.
Evenimentul face parte din acțiunile proiectului INNOCASTLE, un proiect european pe care Institutul Național al Patrimoniului îl coordonează alături de 4 parteneri internaționali.
Acest eveniment de mare amploare, la care au fost 45 de participanți, printre care autorități și insituții regionale, județene și locale, specialiști în protecția patrimoniului, reprezentanți ai ONG-urilor, precum și proprietari și administratori de domenii istorice, și de asemenea o delegație a Provinciei Gelderland, Olanda, parteneri în cadrul proiectului Innocastle, s-a soldat cu anumite rezultate bazate pe cercetările de pe teren. Astfel, s- a aflat că:
• Peste jumătate din castelele, conacele și domeniile istorice se află în proprietate privată (61%), domeniile istorice, entități complexe formate din construcții, parcuri și terenuri pentru agricultură sunt în marea majoritate iremediabil fragmentate (34% din cele cercetate au mai multi proprietari) și doar părți din acestea au statut de monument istoric (72% clasate, in timp ce doar 13% dintre parcuri au acest statut de protecție)
• Parcurile sunt cel mai periclitate (21% sunt în stare bună și medie de conservare)
• Reședințele și anexele sunt într-o mare proporție în stare medie de conservare(59%)
• Fondurile investite în domeniile istorice vin din bugete locale sau private și sunt insuficiente pentru restaurarea si revitalizarea acestor ansambluri (doar 21% au beneficiat de investitii)
Cele două proiecte susțin, așadar, conservarea bogățiilor aflate în posesia clădirilor, bogății culturale care nu doar că păstrează o legătură cu trecutul, dar creează și o punte către viitor, asigurând totodată creșterea turismului.
Autor: Danila Georgiana-Dumitrita