Parisul ramane fara singurul hotel Hilton din oras

Compania hotelieră americană Hilton a pierdut gestiunea singurului hotel pe care îl deţinea la Paris, în urma unui conflict în justiţie cu proprietarul acestuia, anunţă AFP citând o decizie a Tribunalului Comercial din capitala Franţei.

Hilton mai are patru hoteluri în apropierea Parisului (La Défense, Roissy, Orly şi Trianon Palace Waldorf Astoria de la Versailles), dar hotelul Hilton Arc de Triomphe la care este nevoit să renunţe acum este singurul pe care îl avea în zona centrală a oraşului, în foarte selectul arondisment 8.

Acest hotel de patru stele şi cu aproape 500 de camere se află în proprietatea societăţii imobiliare şi hoteliere Parc Monceau (SIHPM), controlată de Albert Cohen. SIHPM a încredinţat gestiunea hotelului societăţii Hilton în anul 2003, dar acum îi reproşează acesteia că a ‘modificat strategia comercială, ceea ce a condus la încălcări grave ale obligaţiilor pe care şi le-a asumat‘ şi a cerut rezilierea contractului de gestiune, se arată într-o hotărâre a Tribunalului Comercial, datată din 5 iulie.

Proprietarul Albert Cohen îi reproşează, între altele, celui de-al doilea lanţ hotelier mondial că nu a exploatat suficient potenţialul de 4 stele al hotelului, care ar fi putut deveni unul de 5 stele. Tribunalul francez i-a dat dreptate şi a acceptat rezilierea contractului de delegare de gestiune semnat în anul 2003. Hilton a înaintat recurs, dar acesta a fost respins pe data de 10 august, iar acum are la dispoziţie 3 luni pentru a-şi lichida activitatea în respectiva locaţie. În plus, SIHPM îi cere despăgubiri în valoare de 60 de milioane de euro, un expert independent fiind desemnat să facă o evaluare în acest sens.

Sursa




Add a Comment