Obiectivele IKEA pentru 2030: investitii in baterii economice, panouri solare accesibile si produse sustenabile

Ikea a prezentat in cadrul evenimentului Democratic Design Days cateva produse inovative create pentru a contribui la un viitor sustenabil si a prezentat obiectivele marete pe care doreste sa le indeplineasca pana in 2030.

“Ambitia noastra este ca, pana in 2030, sa profitam de marimea business-ului nostru si de atingerea pe care o avem pentru a reusi sa inspiram si sa facem viata mai bună pentru mai mult de 1 miliard de oameni, fara a afecta resursele planetei”, a declarat Torbjörn Lööf, CEO Inter IKEA Group.


In acest moment compania lucreaza la dezvoltarea de panouri solare accesibile ca pret, la dispozitive mobile care filtreaza aerul, dar si la o draperie care functioneaza ca o bariera in fata aerului poluat. Alaturi de aceste produse, Ikea a mai dezvoltat si un dispozitiv care poate reduce consumul de apa de la robinet cu 90%, o bucatarie realizata in totalitate din materiale reciclabile sau o canapea care se poate asambla in 5 minute.

Dispozitivul de economisire a apei – MISTELN – costa doar 4.9 euro, iar canapeaua care se monteaza in doar 5 minute costa aproximativ 200 de euro.

Pe scurt, grupul suedez isi propune ca pana in 2030 :

  • Sa creeze produse numai din materiale regenerabile si reciclabile
  • Sa renunte la produsele de unica folosinta din plastic
  • Sa reduca amprenta de carbon a fiecarui produs IKEA cu 70%
  • Sa aiba emisii zero pana in 2025
  • Sa ofere solutii accesibile pentru cei care doresc sa foloseasca energia solara in propria casa – acestea sunt disponibile deja pe 5 piete din Europa: Marea Britanie, Elevetia, Italia, Olanda si Polonia.

Sursa: adevarul.ro