În martie vor fi premiate Pâinea și Tortul Anului 2017 în cadrul expoziției GastroPan

Numeroşi brutari şi cofetari din toată ţara vor intra în cursa pentru premierea celei mai inovatoare pâini şi a celui mai gustos tort, cu prilejul expoziţiei GastroPan. Concursurile GastroPan se vor desfăşura în cadrul celei mai mari expoziţii dedicate sectorului de panificaţie, cofetărie şi HoReCa, ce se va desfăşura în perioada 23-25 martie 2017 la Redal Expo din Sibiu. Dintre cele 9 categorii competiţionale, concursurile care desemnează Tortul şi Pâinea Anului 2017 sunt cele mai atractive, atât pentru concurenţi cât şi pentru publicul larg. Înscrierile la Concursurile GastroPan 2017 se fac până pe 10 februarie.

gastropan- paine

Dincolo de trofeele şi premiile oferite de organizatori și sponsori, câştigătorii vor beneficia de o promovare mediatică intensă. În plus, reţeta Tortului Anului va putea fi preluată și de alți  producători din ţară, produsul ajungând astfel la cât mai mulţi consumatori.

Tortul Anului 2017 va fi cel mai gustos tort realizat din ingrediente exotice

Pentru câștigarea trofeului Tortul Anului 2017, concurenții vor fi provocați să dezvolte gusturi originale, creative și delicioase, folosindu-se de ingrediente exotice, tematica acestei categorii de concurs  fiind Exotic Cakes. Cofetăria care îşi va adjudeca trofeul Tortul Anului 2017 se va bucura de o campanie de promovare în mass media, iar, după eveniment, tortul va putea fi produs de orice alt laborator de cofetărie din țară, cu condiţia de a respecta reţeta originală şi de a promova produsul sub denumirea de „Tortul Anului 2017 – GastroPan”.

Vor fi premiate cea mai bună pâine artizanală și industrială

Concursurile GastroPan 2017 revin cu două subcategorii la competiția pentru titlul „Pâinea Anului 2017”, în funcție de procesele tehnologice (artizanale sau industriale) și cantitățile produse. Se urmărește astfel, pe de o parte valorificarea talentelor micilor producători, dar și aprecierea investițiilor în cercetare și dezvoltare ale producătorilor industriali. În cursa pentru premiul „Pâinea Anului 2017 fabricată industrial în România” se pot înscrie concurenți reprezentând fabrici industriale care produc pâinea respectivă într-o cantitate mai mare de 300 kg pe zi. Pe de altă parte, concurenții care se întrec pentru trofeul „Pâinea Anului 2017 realizată artizanal în România” pot fi mici producători care obțin zilnic, în proces artizanal, cel mult 100 kg din pâinea prezentată în concurs. Juriul va decide ținând cont de factori precum proprietăţile organoleptice (formă aspect, structura miezului şi a cojii, aromă) sau caracterul inovator. Câștigătorii vor beneficia de promovare mediatică în toată ţara, brutăriile care dețin trofeele câştigând astfel notorietate, iar consumatorii dobândind acces la noi sortimente de pâine.

Expoziţia GastroPan îşi aşteaptă vizitatorii în perioada 23-25 martie 2017, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Expoziția va prezenta cea mai diversificată gamă de produse, soluții și tehnologii existente pe piață: de la echipamente și tehnologiile cele mai moderne, materii prime și accesorii inovatoare, produse și servicii IT, soluții de igienizare, până la ambalaje și accesorii pentru decorarea torturilor. Pentru detalii şi taloane de acces la eveniment vizitaţi pagina www.gastropan.ro

Pentru mai multe detalii despre eveniment și imagini de la edițiile anterioare vizitați pagina www.gastropan.ro sau contactaţi organizatorii la telefon 0266-219.392, mobil 0787-677.310, 0733-313.043 sau e-mail info@gastropan.ro