Din acest an tichetele de vacanta avantajeaza exclusiv hotelierii romani

Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor a stabilit ca angajaţii din instituţiile de stat să beneficieze de tichete de vacanţă, modificând Ordonanţa 8/2009, a declarat, joi, deputatul UDMR Antal Istvan, arătând că valoarea tichetului poate ajunge până la 6 salarii minime pe economie.

turisti la mare

Astfel, tichetele de vacanţă vor fi acordate în instituţiile publice, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar, companiile naţionale, iar aceste tichete vor putea fi folosite numai în ţară.

„Este o lege bună care va mişca turismul românesc. Instituţiile statului, consiliile judeţene şi funcţionarii publici nu vor mai da prime de vacanţă, ci tichete de vacanţă care vor putea fi folosite numai în ţară. Până acum erau foarte multe instituţii publice care dădeau prime de vacanţă care erau folosite în vacanţe în afara ţării, acum o să fie şi o şansă pentru operatorii din turism şi pentru angajaţii care, astfel, vor putea petrece câte 12-14 zile în vacanţă în ţară”, a afirmat Antal Istvan si citat in Mediafax.

 El a mai spus că, în plus, toţi cei care sunt autorizaţi, inclusiv în agroturism, pot oferi servicii de turism pentru aceste tichete de vacanţă, până acum numai operatorii avizaţi de sindicat putând face acest lucru.
Asadar, pregatiti-va de oaspeti din institutiile publice:)