Cresc sau scad? Hotelierii se razgandesc in privinta tarifelor pe 2013

Sursa foto

Sezonul estival 2013 va fi mai ieftin – 200 lei, o săptămână la mare

La două zile după prima informaţie oficială privind scumpirea tarifelor pe litoral, hotelierii contraatacă şi spun că nu vor mări preţurile, ci din contră. Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii şi Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus au anunţat că, în sezonul viitor, turiştii vor beneficia de preţuri mai mici în sudul litoralului. „Este important ca preţurile pe litoral să fie atractive şi competitive cu ofertele din străinătate, dacă dorim să menţinem litoralul ocupat sută la sută, ca şi în acest an. Orice anunţ despre creşteri de preţuri şi orice intenţie de a specula şi de a profita nejustificat de interesul regăsit al turiştilor români pentru litoralul autohton va avea ca efect dezamăgirea românilor şi părăsirea litoralului românesc. Dimpotrivă, turiştii români trebuie răsplătiţi de hotelieri pentru faptul că au ales litoralul autohton, iar această răsplată şi încurajare a lor de a reveni se operează prin preţuri scăzute şi condiţii mai bune. FPTS şi Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus îi invită aşadar pe turişti să descopere Marea Neagră în România şi în 2013, oferind cele mai bune preţuri şi condiţii”, au precizat reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii.

Pentru capetele de sezon, turiştii vor plăti 47 de euro pentru şase nopţi de cazare, iar pentru vârful de sezon, 81 de euro pentru şase nopţi de cazare. Opţional, turiştii vor putea alege să primească şi trei mese pe zi timp de şase zile la preţul total de 54 de euro. Reamintim că, săptămâna trecută, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a anunţat că tarifele la cazare pe litoral vor creşte anul viitor în medie cu 7%, după trei ani de stagnare şi un sezon foarte bun în acest an, hotelierii invocând scumpirea utilităţilor şi a combustibilului în 2012 şi 2013. Într-o primă fază, în prima zi de lucru a „Bursei Litoral – Delta Dunării 2013”, eveniment care s-a desfăşurat în perioada 6- 9 septembrie, la Pavilionul Expoziţional din Constanţa şi în Delta Dunării, participanţii au precizat că tarifele s-ar putea mări, dar doar în cazuri izolate şi în orice caz nu cu 7%, ci mai puţin, însă sâmbătă, hotelierii din sudul litoralului au decis să aplice o „lovitură tactică” concurenţei şi au redus şi mai mul tarifele. În prezent, prin programul „Litoralul pentru toţi”, valabil în septembrie, un sejur de 6 nopţi/persoană costă, la un hotel de o stea, 179 de lei, fără mic dejun, 209 lei la două stele, 240 de lei la o unitate de cazare de trei stele, iar în cazul opţiunii cu mic dejun tarifele sunt de 279 de lei la două stele, 379 de lei la trei stele, 439 d elei la patru stele iar la un hotel de cinci stele sejurul costă 549 lei. În cazul sejurului de cinci zile all inclusive tarifele încep de la 695 de lei la categoria trei stele, continuă cu 795 lei la patru stele, iar la confortul de cinci stele tariful este de 895 de lei.

Sursa




Add a Comment