Al doilea hotel de cinci stele din Sibiu va fi construit la Cisnădie

Ti s-a parut interesant? Spune mai departe:

Firma controlată de familia Vonica, Sibiu Golf Club SRL, și-a revizuit proiectul de amenajare a terenului de golf cu anexele aferente la Cisnădie.

Noul proiect prevede și un regim de înălțime mai mare, care să fie atins de un viitor hotel de cinci stele.
golf

Pentru investiția de la Cisnădie, care acoperă o suprafață de peste 97 de ha, Sibiu Golf Club a accesat deja un proiect cu finanțare europeană, din care mai bine de 18 milioane de lei au fost alocați pentru amenajarea terenului cu 18 găuri, la standardele cerute pentru practicarea acestui sport la nivel profesionist.

Acum, societatea deținută de familia Vonica (al cărui nume este legat de grupul Polisano), a cerut revizuirea proiectului, care a fost aprobat săptămâna trecută și în comisiile de specialitate ale Agenției de protecție a mediului. Potrivit proiectului revizuit și depus la Agenție, spațiile sportive vor crește în suprafață de la 36 de ha la peste 43 de ha, iar spațiul verde amenajat ca cunoaște o scădere de la 50 la 39 de ha. Modificări mai importante în ceea ce privește suprafața acoperită o vor cunoaște și elementele acvatice (proiectul include amenajarea de iazuri), care sunt proiectate să acopere 31 de ha, cu patru mai mult ca în proiectul inițial.

Una din cele mai ample investiții din această a doua etapă va fi cea a unui hotel de cinci stele. Acesta va fi inclus în ceea ce a fost denumit ”subzona hotel” și care mai include un club de golf cu 110 camere de câte patru persoane, un sat de vacanță cu 46 de case de șase persoane și mai multe restaurante a căror capacitate totală să fie de 700 de locuri. Hotelul de cinci stele ar urma să aibă aproximativ 250 de camere de câte două persoane, se arată în proiectul revizuit. ”În această subzonă se vor construi spaţii anexe terenului de golf, cuprinzând: cazare, săli de conferinţe, recreere şi îngrijire corporală, spa şi piscină, comerţ, spaţii tehnice, terenuri de sport etc. Regimul maxim de înălţime D+P+6E+M”, prevede documentul citat.

În prezent, singurul hotel de cinci stele din Sibiu este Hilton, ridicat la marginea Pădurii Dumbrava.

[google-translator]