Accor reinventează ibis şi se focusează pe hotelurile economy

Toate cele 1500 de hoteluri ibis din lume, inclusiv cele 4 hoteluri ibis din România, vor adopta o nouă imagine şi îşi vor moderniza serviciile până la sfârşitul acestui an, potrivit unui comunicat de presă emis de companie.

Astfel, ibis devine un brand-umbrelă care reuneste 3 mărci hoteliere anterioare ale grupului Accor: ibis (cele 900 de hoteluri ibis deja existente în 2011), all seasons care devine «ibis styles» şi Etap Hotels care devine «ibis budget ».

Noua familie ibis reuneşte acum 1500 de hoteluri în 53 de ţări. Programul de reconfigurare a serviciilor şi de rebranding al hotelurilor a demarat în aprilie şi va fi completat până în decembrie 2012. Cele trei mărci:

* ibis hotels,
* ibis styles şi
* ibis budget,
au ca obiectiv să ofere cel mai ridicat nivel de confort în categoria hotelurilor economy, peste tot în lume.

Până în prezent, au fost actualizate din punct de vedere al brandului 134 de hoteluri şi 14.838 de camere şi au fost înlocuite 47.390 de perne.

“Clasificarea tradiţională a hotelurilor în funcţie de numărul de stele este depăsită, în prezent toate mărcile trebuind să ofere servicii moderne, la standarde contemporane si să proiecteze o imagine mai complexă, în concordanţă cu o identitate coerentă. Din acest motiv, mărcile de hoteluri economy ale grupului Accor se reinventează, depăşind limitele clasificărilor tradiţionale. Ibis România va adopta noua imagine de brand până la sfârşitul anului”, a declarat Raluca Mihăescu, director marketing&vânzări ibis România.

Ibis este prezent în România cu 4 hoteluri, două în Bucuresti si câte unul în Sibiu si Constanţa. Toate cele 4 hoteluri vor adopta noua imagine Ibis până la finalul anului.

Noua familie IBIS:
3 branduri, 3 personalităţi de hoteluri, care vor să redefinească experienţa şederii în hotelurile economice.

Ibis: te simţi bine la un preţ excelent

Echipa ibis în permanenţă la dispoziţia clienţilor.
Prioritatea ibis: calitatea somnului oaspeţilor: camere moderne, liniştite, confortabile.
Mic dejun generos şi variat, de la ora 4.00 am până la ora 12:00.
Gustări la orice oră: mâncare şi băuturi disponibile 24/7.
Conectivitate: internet wifi gratuit şi webcorner.
Promisiunea ibis: garanţia de satisfacţie în 15 minute (orice neconformitate este rezolvată în 15 minute, sau cazarea este gratis).

ibis Styles : confort, design unic, servicii all inclusive

Colorat, cu personalitate, cu design interesant la fiecare etaj.
Pat mare, plapumă mare, confort.
Mic dejun nelimitat.
Internet wifi access în tot hotelul.
Loc de joacă pentru copii şi post TV pentru copii.

ibis budget : confort de bază, la un preţ mic

Ora de cazare nerestricţionată, cu recepţie 24/7.
Cameră plăcută, cu un pat foarte încăpător.
Duş luminos şi spaţios.
Internet wifi and şi TV cu ecran plat.
Mic dejun bufet nelimitat.

În urma strategiei de dinamizare a brandurilor economy ale grupului Accor, primul operator hotelier din lume, cu peste 4400 de hoteluri în 92 de ţări, ibis evoluează.

Printre principalele noutăţi: un plan de modernizare a paturilor şi o nouă configuraţie pentru spaţiile comune, ca ilustrare a nivelului ridicat al serviciilor, a confortului şi grijii faţă de clienţi care caracterizează brand-ul. Ibis este primul lanţ hotelier care a obţinut certificarea ISO 9001 pentru profesionalism şi calitate, 84% din reţea fiind certificată.
Mai mult de o treime din reţeaua ibis este de asemenea certificată ISO 14001, lucru care demonstrează concret implicarea mărcii în protejarea mediului.

Înfiinţat în 1974, ibis este Lider European şi al 4-lea lanţ de hoteluri economy din lume, cu peste 113.000 de camere şi 933 de hoteluri în 53 de ţări.

Sursa




Add a Comment